raspuns 1
|
Deşi pare ciudat, nu Justus von Liebig (1803-1873) a fost inventatorul răcitorului în contracurent care îi poartă şi astăzi numele. Cu aproximativ 30 de ani înainte de a se naşte Liebig, mai exact în anul 1771, chimistul german Christian Ehrenfried Weigel a inventat un nou tip de răcitor, destinat distilării lichidelor.
Până la momentul respectiv distilarea se efectua, ca în Evul Mediu, cu ajutorul alambicului. Vaporii se formau în partea superioară a recipientului (realizat de cele mai multe ori din lut), iar fluidul realizat prin condensare se scurgea printr-un tub lateral. Răcitorul inventat de Weigel simplifică procesul de distilare şi implică reducerea perioadei de timp necesare acestui proces. Astfel, pe balonul încălzit, care conţine lichidul, se dispune un tub cu pereţi dubli, orientat în jos. Prin intermediul unui jet de apa rece care este propagat de jos în sus, prin peretele interior al răcitorului, se grăbeşte procesul condensării, pentru că vaporii care se deplasează în sus condensează mult mai rapid şi se scurge prin tubul interior al răcitorului într-un balon de colectare. |
|
0 |
|
|
Editor FW on Thursday, August 05, 2010 |
|