|
0 |
|
famous? |
|
|
|
|
|
|
raspuns 1
|
Hammurapi (cea. 1728-cca. 1686 î.Hr.), a fost cel de-al şaselea rege al primei dinastii babiloniene. El a unit micile state rivale, formând un mare imperiu, care cuprindea "Ţara Celor Două Fluvii", ajungând până în Golful Fcrsic. Pestela sa din diorit (descoperita în 1901 şi expusă în prezent la Muzeul Luvru din Paris) se poate vedea gravată o mare parte a legilor impuse de el, legi care se referă la domeniul social, dar şi la cel privat. La baza acestor legi stă Talionul, cea mai veche culegere de legi din lume. In vremea lui Hammurapi, regatul său a cunoscut o înflorire economică. In literatură el a impus folosirea limbii akkadiene în detri¬mentul limbii sumeriene (Epopeea lui Ghilgameş). In acele timpuri au fost construite temple şi palate şi s-au dezvoltat matematica, astronomia şi medicina. După moartea lui Hammurapi, regatul babilonian s-a destrămat. |
|
4 |
|
|
Valentin on Thursday, July 08, 2010 |
|
|
|
In aceasta pagina puteti posta orice intrebare "faimoasa" pe care o aveti in minte sau puteti posta un raspuns sau mai multe la intrebari deja existente, bineinteles daca sunteti atrasi de subiect.
Intrebarile si raspunsurile sunt diferentiate de voturi acordate de alti vizitatori ai site-ului, iar cele mai "faimoase" sunt scoase in evidenta mai mult in listari.
|
|
|