|
0 |
|
famous? |
|
|
|
|
|
|
raspuns 1
|
Cercetând sistematic cerul şi folosindu-se de un telescop pe care îl construise el însuşi, astronomul britanic William Herschel (1738-1822) a descoperit, la data de 13 martie 1781, spre surprinderea sa, un obiect în Constelaţia Gemenilor. Obiectul respectiv avea forma unui disc. Pe baza unor cercetări ulterioare s-a demonstrat că Herschel descoperise o nouă planetă, care se deplasa dincolo de orbita planetei Saturn, în jurul Soarelui. Friedrich Wilhelm Herschel a plecat la vârsta de 19 ani din Hanovra în Anglia şi a lucrat în noua sa patrie ca profesor de muzică şi organist. In onoarea monarhului englez din acea vreme, George al III-lea, planeta a fost denumită mai întâi Georgium Sidus (Steaua lui George). Numai la finele sec. al XIX-lea ca denumire a planetei descoperite de Herschel s-a impus aceea de Uranus, după numele zeului grec al cerurilor. Din cercetările făcute asupra unor scrieri mai vechi a rezultat faptul că astronomul englez John Flamsteed observase planeta Uranus deja în anul 1690. Telescopul lui Flamsteed nu avea însă rezoluţie foarte bună, iar astronomul englez care a observat steaua în Constelaţia Taurului, a numit-o "34 Tauri". |
|
2 |
|
|
Simona on Wednesday, August 18, 2010 |
|
|
|
In aceasta pagina puteti posta orice intrebare "faimoasa" pe care o aveti in minte sau puteti posta un raspuns sau mai multe la intrebari deja existente, bineinteles daca sunteti atrasi de subiect.
Intrebarile si raspunsurile sunt diferentiate de voturi acordate de alti vizitatori ai site-ului, iar cele mai "faimoase" sunt scoase in evidenta mai mult in listari.
|
|
|